Adio cumpărături în weekend! Marile magazine ar putea fi închise duminica. Iată detaliile!
Adio cumpărături în weekend
Conform unui proiect de lege depus în Parlament, se ia în considerare închiderea marilor magazine în weekend și reducerea programului de funcționare la doar câteva ore sâmbăta. Propunerea legislativă merge chiar mai departe, sugerând ca hipermarketurile să fie mutate în afara orașelor, urmând exemplul țărilor occidentale.
Potrivit acestei inițiative, doar piețele și magazinele mici ar urma să rămână deschise în weekend. Programul de funcționare propus pentru supermarketuri ar fi de luni până vineri, inclusiv, între orele 8 și 22, sâmbăta între orele 8 și 14, iar duminica acestea ar trebui să fie închise.
Marile magazine ar putea fi închise duminica
Mai multe astfel de iniţiative similare au fost respinse în ultimii ani de Parlament!
„Haideţi să vedem întâi cum stau lucrurile. A fost aşa o chestie. Nici nu ştim cine a preluat-o, de ce”, a declarat George Bădescu, preşedinte asociaţie retaileri, relatează observatornews.ro.
Ideea a fost preluată din Vest, în special din Germania și Austria, două țări europene în care marile magazine sunt închise duminica. Există planuri ca această măsură să fie aplicată în curând și în Italia.
„Primul efect va fi unul de confuzie, atât la nivelul consumatorilor, cât şi la nivelulk bussines-urilor lor care sunt construite pe acest model. Un alt impact va fi la nivelul magazinelor mici. Cumva ajută producătorii mici, producătorii locali, magazinele mici. Este o expresie a unui tip de naţionalist economic”, a declarat Dan Petre, sociolog, conform sursei citate.
Mai multe iniţiative similare au fost respinse în ultimii ani de Parlament.
„Când am lucrat la acest proiect legislativ, mă gândeam foarte mult la acele magazine mici în sistem românesc pe care să le promovăm. Noi ne dorim accesul nediscriminatoriu al tuturor producătorilor români în reţelele comerciale”, a declarat Daniel Gheorghe Rusu, deputat, potrivit aceleași surse.
Cifra de afaceri a marilor rețele de magazine a înregistrat anul trecut o creștere semnificativă de peste 16%, ajungând la suma de 100 de miliarde de lei.