Jador a anunțat că are probleme de sănătate și, recent, a făcut o declarație care a șocat. Nu doar că vrea să se lase de muzică, deoarece crede că va muri, dar vrea să intre în moarte clinică, pentru a vedea ce se află dincolo.
Jador vrea să intre în comă
Din fericire, Jador se confruntă cu unele probleme de sănătate care pot fi rezolvate prin intermediul unei intervenții chirurgicale, iar toată această ședere în spital nu doar că îl afectează psihic, ci îi afectează și cariera.
În cadrul unui podcast, Jador a anunțat că va renunța la muzică, așa cum a precizat și în mesajul postat în urmă cu doar câteva zile, dar și că i-ar plăcea să intre în moarte clinică, pentru a vedea ce se întâmplă dincolo.
„Să fiu în comă pentru un an. Mi-ar plăcea să mor, să fiu în moarte clinică. Aș vrea să văd ce e acolo, să mă asigur. Ceva se întâmplă. Vreau să știu ce se întâmplă, sunt curios tare, aș vrea să experimentez treaba asta și să revin.
Cred că ar fi tare rău. Aș vrea să știu totul” , a declarat acesta.
Alex Petrut este in prezent este redactor al publicației Mgnews.ro.de 2 ani. Mihai are 31 de ani și e absolvent a Facultății de Stiinte Aplicate. Îi plac foarte mult filmele si cărțile sci-fi/horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membru fondator a „Teatrului Gimly".