Duminică, orașul Timișoara s-a trezit zguduit de o veste cumplită: Patricia Maria, o tânără de doar 25 de ani, a fost găsită moartă în camera unui hotel din zona centrală. O tragedie care a lăsat în urmă întrebări și lacrimi de durere.
Tânăra studiase la o prestigioasă facultate din Europa și, paradoxal, se caza într-un hotel din centrul orașului, deși locuia chiar în apropiere. Nimeni nu ar fi putut anticipa că aceasta va fi ultima ei călătorie în viață.
Patricia s-a stins din viață la numai 25 de ani
Evenimentul a luat o întorsătură dramatică atunci când tânăra nu a eliberat camera, așa cum era programat. Recepționera, alertată de întârziere, s-a îndreptat spre camera lui Patricia pentru a afla ce s-a întâmplat. Și-a găsit nefericirea acolo – Patricia era nemișcată și nu mai respira.
Autoritățile au fost imediat anunțate, iar polițiștii au sosit la fața locului pentru a demara cercetările. Încercând să afle răspunsuri, anchetatorii au descoperit în cameră o cantitate neobișnuită de medicamente, unele dintre ele mărunțite în baie. Cu toate acestea, pe trupul fetei nu au fost găsite semne de violență, ceea ce a condus ancheta către ipoteza unui posibil suicid.
Dezvăluiri uimitoare făcute de mama Patriciei
Mama îndurerată a dezvăluit că fiica sa se afla sub tratament pentru depresie, dar avea dubii cu privire la corectitudinea administrării acestuia. Faptul că nu a lăsat un bilet de adio a adăugat și mai mult mister acestei tragedii.
„Copilul meu, Patricia Maria, a plecat în altă dimensiune. Sufletul meu și viața mea, ființa pentru care ma străduiam să corectez ceva în această lume. Copil bun, absolvent al unei facultăți de top din Europa, minte strălucită. A trăit și a asistat tăcută la toată lupta mea, la toate nedreptățile suferite. Cu ceva zile înainte de a pleca mi-a spus că oamenii au în tipar ”răul” și că le place.
În memoria ei voi duce lupta mai departe, voi încerca să curăț această mizerie din sănătate și învățământ care ne afectează viețile de zi cu zi. Am fost corectă și am sesizat mereu, în timp, toate acestea. Autorităților nu le-a păsat, s-au complăcut și au mușamalizat. Acum, în memoria ei, fac un apel către toți oamenii buni pentru a ne coaliza în această extincție a răului sub toate formele lui”, a scris mama tinerei pe o rețea socială.
Mesajele au curs pe rețelele de socializare
Pe măsură ce vestea s-a răspândit, mesajele de condoleanțe au inundat rețelele sociale. Prietenii și colegii din facultate au fost devastați de pierderea prematură a Patriciei, rememorând momentele frumoase petrecute împreună.
„Nu exista durere mai mare decât să îți vezi copilul murind. Va doresc putere de a înțelege și de a trece peste această încercare. Dumnezeu e mare!”, „Un copil minunat și ambițios cu multe vise și reușite. Dumnezeu să o odihnească!”, „Ce durere! Ce pierdere! Doamne!!!”, „Cumplit! Drum lin în lumină, fată frumoasă și deșteaptă! Îmi pare foarte rău!”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de apropiați.
Astăzi, orașul o înmormântează pe Patricia Maria, plângând trecerea fulgerătoare a unei tinere vieți. Rămânem cu dorința de a afla adevărul din spatele acestei tragedii și de a înțelege dacă depresia și problemele legate de tratament au avut un rol în această întunecată concluzie.