Vlad Pascu este tânărul care pe data de 19 august 2023 s-a urcat drogat la volan și a lovit din plin un grup de opt persoane, două dintre ele pierzându-și viața în urma impactului puternic.
Acesta, deși în primă fază a fugit de la fața locului, ulterior a fost prins și arestat de polițiști, în stațiunea Vama Veche.
Vlad Pascu continuă să se afle în atenția publicului larg, după ce a comis tragicul accident de la 2 Mai. La scurt timp după arestarea tânărului, tot mai multe detalii private din viața lui și a familiei lui au ieșit la iveală.
Astfel, tatăl său – Mihai Pascu – a fost plasat în control judiciar pentru deținere de arme și muniție, în timp ce mama sa- – Miruna Pascu – a petrecut mai multe zile în arest preventiv, pentru șantajarea martorilor din dosarul în care este cercetat fiul ei.
Toată familia Pascu a fost trimisă în judecată pentru dosarul infracțiunii traficului de droguri. În urma demersurilor, Miruna Pascu a fost eliberată din închisoare, însă este în continuare cercetată de autorități.
Vlad Pascu și-a încercat și el norocul, avocații lui invocând o cerere în instanță, în care tânărul să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia magistraților a venit abia acum: aceștia au respins dorința băiatului, fiind considerată nefondată:
„În temeiul (…) constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului PASCU MATEI VLAD. În temeiul (…) menţine arestarea preventivă a inculpatului PASCU MATEI VLAD, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023.
Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat”, se arată în soluţia pe scurt a judecătorilor.
Decizia judecătorilor poate fi atacată la Curtea de Apel Constanța, aceasta nefiind definitivă.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată
Vlad Matei Pascu a fost trimis în judecată recent pentru accidentul rutier din august 2023. El este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influență de substanțe psihoactive și părăsirea locului accidentului.
„În sarcina inculpatului, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis procurorii.