Cornel Dinicu, omul de afaceri care administra în fapt complexul turistic este în arest preventiv. Administratorii din acte ai firmei care are în proprietate Ferma Dacilor sunt în arest la domiciliu.
Inculpații din dosarul Ferma Dacilor contestă mandatele de arestare
Atât Cornel Dinicu, cât şi Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie contestă deciziile privind emiterea de mandate de arestare pe numele lor în dosarul care vizează incendiul în care opt oameni au murit, potrivit portalului instanţelor de judecată, citat de News.ro.
Procurorii au pus miercuri în mișcare acţiunea penală faţă de cei trei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Conform deciziei Judecătoriei Ploieşti, ”cei doi inculpaţi care se vor afla în arest la domiciliu au obligaţia să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi.
Să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele vătămate sau membrii familiilor acestora şi ale victimelor decedate, cu ceilalţi doi inculpaţi şi nici cu martorii şi experţii desemnaţi în cauză”.
Decizia magistraţilor a fost luată în urma unei înfăţişări care a durat câteva ore. Cei trei inculpaţi – Cornel Dinicu, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie – care fuseseră reţinuţi, marţi seară, au fost scoşi din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, iar miercuri au fost duşi din nou la audieri, înainte de formularea propunerii de arestare preventivă.
Cornel Dinicu susține că se simte deja pedepsit
În ultimul cuvânt în fața judecătorilor, Cornel Dinicu a declarat că simte că ispășește o pedeapsă după ce și-a pierdut copilul în incendiu. Patronul de la Ferma Dacilor a susținut că a luat toate măsurile pentru siguranța turiștilor.
El a spus că dorește să se afle adevărul și că trăiește o adevărată dramă după ce și-a pierdut copilul, relatează Digi24. Avocatul lui Dinicu a contestat decizia de arestare preventivă și cere o măsură mai blândă, respectiv înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
În dosar sunt urmărite penal alte trei persoane fizice pentru infracțiuni de fals intelectual şi abuz în serviciu în formă continuată. Acestea sunt fostul primar al comunei Gura Vadului, Constantin Lungu, actualul primar, Nicolae Marius Sora, şi o funcţionară de la serviciul de urbanism din Primăria Gura Vadului. După audieri, cei trei au plecat fără a se fi luat vreo măsură preventivă în ceea ce îi priveşte.