Zi de doliu la Spitalul Sf. Maria din Iași. Georgiana Scurtu, medic specialist onco hematolog, a decedat.
„Căteodată toamna, anotimpul meu preferat, mă face să mă simt gol, mai ales atunci când aceasta vine în negru și alb.
Frumoșii ochi din imagine au aparținut uneia dintre cele mai nobile prietene pe care am avut-o și pe care, din foarte mare păcate, de două zile am pierdut-o. Pur și simplu … s-a grăbit și a „fugit”.
Pe Georgiana Scurtu, medic specialist onco-hematolog pediatric la Spital Clinic pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, am cunoscut-o după moartea tatălui meu, parcă răspunzându-i la niste urări transmise cu ocazia zilei mele. Am continuat amical discuția îndreptată către tatăl meu. Avea un cult pentru tata. Indirect și decent mă simpatiza și pe mine. I-am simțit inimioara și felul frumos de a fi. Așa s-a născut una dintre cele mai calitative, dar scurte, prietenii cu care am fost binecuvântat în minunata mea viață. La orice oră din zi și din noapte dacă aveam nevoiede ceva, pentru mine sau pentru cineva, sărea și din pat, dacă era în pat, și rezolva. Invariabil. Culmea este că a avut o disponibilitate mai mare, uneori, decât vechile și apropiatele mele prietene din acea unitate. La fel am procedat și eu în puținele dăți când a avut nevoie ea de mine.
De ieri, de când am aflat, nu sunt om. Am un zbucium real și o părere de rău, cum nu vă puteți imagina. Parcă mi-a murit o soră, așa mă simt. Urâtă surpriză la început de toamnă. De când scriu aceste rânduei, s-a întunecat cerul și a început să picure. Îmi pare rău! Și mie îmi pare rău!
În ultimul timp parcă aud cam des de moarte în jurul meu …
Mâine o conduc cu maximă tristete lângă tatăl ei la cimitirul Sfinții Petru și Pavel. Cine a cunoscut-o, acolo își poate lua rămas bun.
Eu … am o tristețe atroce și nu pot să-mi revin. Ce ieșire din scenă și cum arată câteodată hazardul.
Gio, îti mulțumesc mult pentru prietenie și pentru exemplul de om, de dăruire și de fel de a fi. Nu o să te uit. Promit!
Nu vă imaginați cât de rău îmi pare, de-mi vine să plâng ca la tata.
Dumnezeu să te odihnească-n pace, Gio, fetiță minunată! Acum, pentru că am spus asta, mi-au dat lacrimile. Chiar și pentru asta … din inimă îți mulțumesc”, a transmis dr. Lucian Burlea, fiul regreatului medic Marin Burlea.