Artista din România care a avut parte de momente cumplite. Aceasta a suferit o operație după ce a fost diagnosticată cu cancer, dar s-a trezit în timpul intervenției.
Artista din România care a trecut prin momente cumplite. Aceasta s-a trezit în timp ce era operată
Este vorba despre Geta State, care a mers la medic pentru a-și face niște investigații. Aceasta nu putea rămâne însărcinată, așa că a vrut să descopere care este cauza problemei.
La acel moment, cântăreața de muzică populară a aflat că are cancer. Boala era, însă, la început, așa că nu a apucat să se extindă. Atunci când a aflat vestea, nu i-a venit să creadă, deoarece nu se aștepta la un asemenea rezultat.
Totul s-a întâmplat în 2009. Mama artistei a fost cea care a sfătuit-o să-și facă analize, pentru că nimeni nu familie nu avea probleme cu fertilitatea.
“Când m-am dus să iau rezultatele analizelor, doamna de la recepție se uita la mine ca și cum mă vedea deja moartă. Se fâstâcea că nu găsește analizele dar atitudinea ei spunea tot, mi-a zis să aștept să vină domnul doctor.
Când am intrat în cabinet, doctorul mi-a zis că este o problemă… și îl întreb, ce poate să fie, cancer? Mi-a spus că da. S-a așternut liniștea… am zis că nu-i adevărat”, a povestit cântăreața în podcastul ”Invitați Charismatici” cu Mihai Cimpoiașu și Claudiu Hartac, potrivit starpopular.ro.
După aceea, artista a repetat analizele timp de cinci luni, sperând că nu are, de fapt, cancer. A făcut investigații și în Italia, dar medicii de acolo i-au confirmat diagnosticul primit în România.
Un medic de la un spital de stat de la noi din țară i-a spus că are nevoie să facă de urgență o operație pentru ca totul să fie bine. În timpul intervenției, însă, s-a întâmplat ceva neașteptat, pentru că Geta State s-a trezit.
“M-am trezit în timpul operației. Probabil, pe undeva a fost o greșeală, anestezistul cred că a făcut o doză mai mică de anestezie, operația a durat mai mult decât preconizau… și m-am trezit. Auzeam un sunet, am zis ‘au, au!’, am mișcat capul în stânga… iar mișcarea asta a fost groaznică”, a mai spus ea.
“Am avut o durere de cap îngrozitoare”
După intervenție, Geta State s-a confruntat cu dureri de cap timp de aproape două săptămâni. După ce s-a trezit din operație, artistei i s-a mai administrat o doză de anestezic.
“Aproape două săptămâni după operație am avut o durere de cap îngrozitoare, aveam senzația că aveam o greutate care mă apăsa fantastic.
După ce m-am văitat, anestezistul mi-a mai făcut o doză, dar acum era prea mult. Problemele au apărut după operație cu acele dureri groaznice de cap”, a mai povestit interpreta de muzică populară.
Ulterior, după operație, artista a mai făcut investigații și a descoperit, în urma biopsiei, că nu are nevoie de citostatice. Boala nu a recidivat, iar cântăreața le îndeamnă pe femei să-și facă controale în fiecare an. La un an de când a fost operată, cântăreața și-a cunoscut soțul. Cei doi au devenit părinți, în cele din urmă.