Mircea Diaconu a avut o activitate bogată atât în domeniul actoriei, cât și în politică. A fost europarlamentar pe o perioadă de 5 ani, funcție pentru care era plătit cu 6.500 de lei. Astfel, de-a lungul timpului, fostul director al Teatrului Nottara a reușit să adune o avere frumușică. Celebrul actor a preferat să investească banii adunați în terenuri și imobile.
Sâmbătă, 14 decembrie, Mircea Diaconu a încetat din viață. Actorul urma să împlinească 75 de ani în Ajunul Crăciunului, însă a fost răpus de o boală grea, cancerul de colon. Trupul neînsuflețit al regretatului actor va fi depus la Teatrul Nottara luni, între orele 12:00 și 16:00, iar înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica.
Cine moștenește averea lui Mircea Diaconu
Diana Lupescu și Mircea Diaconu au trăit o poveste de dragoste îndelungată și s-au bucurat de o căsnicie solidă de peste 40 de ani. Cei doi s-au căsătorit în anul 1980, iar de atunci au rămas alături unul de celălalt.
Au avut doi copii împreună – Ana și Victor Diaconu. De altfel, ei sunt cei care vor moșteni averea actorului, potrivit spuselor sale. În cadrul unui interviu, Mircea Diaconu a precizat că a investit banii adunați în terenuri care vor rămâne generațiilor ce vin.
„Copiii, familia, amintirile și locurile din jurul nostru. (…) Nu țin banii în bancă, nu cred în chestia asta. Îi bag în terenuri, în păduri. Ce am nevoie sau să rămână copiilor și generațiilor ce vin”, a declarat Mircea Diaconu în urmă cu ceva timp.
Mircea Diaconu a fost un actor renumit, dar a avut strânse legături și cu lumea politică. A fost europarlamentar pe o perioadă de 5 ani. Ținând cont de activitatea sa bogată, acesta ar fi reușit să adune o avere frumușică.
Totuși, Mircea Diaconu era foarte atent cu bugetul său. Mai mult decât atât, regretatul actor a povestit că a mers în Parlamentul European cu biscuiți din România. Tot atunci, el a vorbit și despre funcția de europarlamentar.
„Da, sunt zgârcit cu mine. Numai cu mine sunt zgârcit, în rest, cu nimeni altcineva din jur. Nu sunt zgârcit, sunt atent, nu-mi place să-mi bat joc de nimic. Indemnizația e de 6.300-6.500 de euro de europarlamentar. Nu există cotă forfetară. Există o sumă pentru birou, în rest există diurnă, pe care deputații o primesc pe semnătură și pe muncă.
Am sugerat la cei de aici să facă același lucru, rezolvă toate problemele cu putință, rezolvă cazările, pentru că nu are nimeni bani de cazare acolo. Stăteam într-un cartier foarte bun, dar atât de frumos.
Era la etajul 2 cu terasă deasupra grădinilor, era atât de frumos, am umplut-o cu mușcate, mi-am adus de acasă și mobilier de terasă și scaune și tot. Am vrut să mă simt bine. Și biscuiții tot de acasă mi-i aduceam. Nu sunt zgârcit, vreau să mă simt bine”, a declarat Mircea Diaconu în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.
Averea lui Mircea Diaconu
În anul 2019, Mircea Diaconu a candidat la alegerile prezidențiale. Astfel, regretatul actor a fost nevoit să își facă publică declarația de avere. Iată ce deținea la acel moment fostul europarlamentar!
- Un apartament și grajd de 50 mp;
- Două case;
- 5 terenuri intravilane;
- Trei mașini (1 de epocă);
- Suma de 120.000 de euro în conturi;
- O casă de vacanță.