Un tânăr de 28 de ani a fost înjunghiat, miercuri, 15 ianuarie, pe o stradă din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Cum s-a petrecut incidentul și cine este agresorul.
Un tânăr a fost înjunghiat în centrul orașului Râmnicu Vâlcea. Cum s-a petrecut incidentul și cine a agresorul
Din primele informații, conflictul din județul Vâlcea a izbucnit la orele după-amiezii, chiar în centrul municipiului reședință de județ. Totul s-a întâmplat în plină stradă, spre șocul trecătorilor.
Presa locală, care citează declarațiile unor martori, scrie că totul a pornit de la o dispută conjugală. Mai exact, o ceartă aparent banală, din cauza unei femei, a escaladat într-un episod de violență extremă.
La un moment dat, un bărbat în vârstă de 40 de ani a scos un cuțit într-o zonă aglomerată. Nu a stat pe gânduri și și-a atacat rivalul mai tânăr, un individ de 28 de ani.
Victima acestei agresiuni s-a ales cu o rană destul de gravă la braț. Tânărul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, notează Se Întâmplă în Vâlcea.
De notat că bărbatul atacat nu a necesitat internare. În ceea ce-l privește pe agresor, acesta a fost încătușat și dus la audieri, iar în cauză s-a deschis un dosar penal.
Sursa citată prezintă imagini de la evenimentul dramatic petrecut miercuri în centrul orașului Râmnicu Vâlcea. Agresorul apare în prim-plan cu un cuțit în mână. Din fericire, intervenția poliției a fost una promptă, iar acesta a fost imobilizat înainte de a produce o tragedie.
”Un bărbat de 40 de ani, din Râmnicu Vâlcea a lovit pe un alt bărbat, de 28 de ani, din aceeași localitate, cu un cuțit în zona brațului. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, însă nu a necesitat internare.
Bărbatul de 40 de ani a fost condus la sediul Poliției pentru audieri”, au comunicat polițiștii vâlceni. După acest incident grav, polițiștii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă.