Calendar ortodox 22 ianuarie. Sărbătoare importantă pentru români
Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfântul Apostol Timotei și pe Sfântul Mucenic Anastasie Persul.
Sfântul Apostol Timotei, pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 22 ianuarie, s-a născut în cetatea Listra, din regiunea Licaonia (Asia Mică). Tatăl său, de origine elin, era cunoscut pentru comportamentul său păcătos, însă Timotei a depășit reputația părintelui său prin virtuți și viață aleasă. Mama sa, Eunice, era de neam evreiesc și l-a crescut în credința în Dumnezeu.
Timotei a devenit ucenic al Sfântului Apostol Pavel, însoțindu-l în călătoriile sale misionare și contribuind la propovăduirea Evangheliei. Apostolul Pavel l-a numit mai târziu episcop al Efesului, după exilarea Sfântului Ioan Evanghelistul pe insula Patmos, în timpul împăratului Domițian. Sfântul Timotei a avut privilegiul de a se forma spiritual atât sub îndrumarea Apostolului Pavel, cât și a Evanghelistului Ioan.
Potrivit relatărilor Sfântului Irineu, episcopul Lugdunului, Ioan Evanghelistul, după ce a fost aruncat în valurile mării, a ajuns la Efes, înainte de a fi exilat din nou în insula Patmos.
Sfântul Apostol Timotei este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 22 ianuarie.
Sfântul Timotei era din cetatea Listra, din Licaonia (Asia Mică); tatăl său era elin, „atât de vestit în răutate, pe cât mai pe urmă fiul lui l-a întrecut cu bunătăţile şi cu obiceiurile cele bune”. (Vieţile Sfinţilor)
“Maica sfântului, ca şi bunica lui, erau evreice de neam, dar amândouă sfinte şi drepte, împodobite cu fapte bune, precum despre dânsele mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel, zicând: ‘Doresc să te văd, aducându-mi aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie, luând pomenire de credinţa cea nefăţarnică, care este întru tine şi care s-a sălăşluit mai înainte în bunica ta Loida şi în maica ta Eunike; deci, încredinţat sunt că şi întru tine va fi aşa’ (II Timotei, 1, 4-5)”. (Vieţile Sfinţilor)
Despre Sfântul Timotei, Apostolul Pavel mărturiseşte, zicând: „Iar tu ai urmat învăţăturii mele, vieţii, aşezământului, credinţei, îndelung răbdării, dragostei, îngăduinţei, izgonirilor şi pătimirilor” (II Timotei, 3, 10-11). Asemenea, pomenind de acest ucenic al său, Sfântul Apostol Pavel scria că Timotei cunoştea Sfintele Scripturi din pruncie şi că se bucura de un nume bun între creştinii care îl cunoşteau.
Tânărul Timotei l-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel în Efes, în Corint, în Macedonia, în Atena, în Roma, în Ierusalim, în Spania şi în alte multe locuri.
A fost episcop în Efes (64), având în grijă şi bisericile din Asia. Lui Timotei i-a scris Sfântul Apostol Pavel două epistole, din Macedonia şi din Roma.
În Epistola întâi către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel spune: „Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără teamă la voi, căci lucrează ca şi mine lucrul Domnului. Nimeni deci să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii” (I Corinteni 16; 10, 11).
Sfântul Apostol Timotei a fost ucis la o sărbătoare păgână din Efes – atunci închinătorii la idoli, bărbaţi şi femei, îşi făceau chipuri neobişnuite, purtau în mâini ciomege şi, înconjurând uliţele cetăţii cu glasuri sălbatice, îi strigau pe cei pe care îi întâlneau; se repezeau asupra lor şi îi ucideau pe mulţi dintre ei sau făceau alte fărădelegi, crezând că aşa aduc servicii zeilor la care se închinau.
Se rostește numai pe 22 ianuarie, de Sfântul Apostol Timotei! Rugăciunea asta chiar face minuni!
“Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.”
“Bunătatea învăţându-te şi întru toate cumpătat fiind, îmbrăcându-te cu buna conştiinţă, precum i se cuvine unui sfânt, ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice; şi credinţa păzind, aceeaşi cale ai săvârşit, Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Răscolirile patimilor şi întunericul necunoştinţei risipeşte-le, prin rugăciunile tale, fericite, cu darul cel luminos al nepătimirii, ca să te laud acum, după vrednicie, slujitorule al celor Dumnezeieşti.
Cunoscătorul Cel de mai înainte şi Dumnezeu, Cel Ce cu înţeleaptă purtare de grijă se îngrijeşte de toate nevoile noastre, văzând frumuseţea cugetului tău, Sfinte Apostole Timotei, te-a învrednicit a fi împreună slujitor cu Dumnezeieştii Apostoli.
O începătorie mai presus de fire care poartă de grijă tuturor cunoaştem. Că Apostolul Timotei, elin fiind, luminându-se cu harul lui Hristos, se numără acum Apostol împreună cu Dumnezeiescul Pavel.
Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răscolirile patimilor şi întunericul necunoştinţei risipeşte-le, prin rugăciunile tale, fericite, cu darul cel luminos al nepătimirii, ca să te laud acum, după vrednicie, slujitorule al celor Dumnezeieşti.”