Numele celor doi suspecți din jaful tezaurului dacic sunt Bernhard Zeeman și Douglas Chesley Wendersteyt, ambii locuitori din Heerhugowaard, localitatea în care au fost arestați.
Cei trei suspecți reținuți în cazul jafului de la muzeul olandez și-au arogat dreptul la tăcere și refuză să colaboreze cu anchetatorii, care încearcă să afle ce au făcut cu tezaurul românesc.
Poliția a transmis un comunicat de presă în care spune că piesele furate din muzeu încă nu au fost recuperate.
„Este o prioritate absolută a poliției și a procurorilor, de aceea poliția publică identitatea și fotografiile celor doi suspecți cu speranța că vor apărea informații despre locurile în care au fost și despre persoanele cu care s-au întâlnit după jaf. Aceste informații ar putea să ne spună câte ceva despre locul în care se află acum prada”, se spune în comunicatul poliției.
Doi dintre suspecți sunt soț-soție și au copii mici
Doi dintre presupușii hoți ar fi soț-soție scrie presa din Olanda, dar niciunul nu e român, țin să precizeze autoritățile de la noi.
Al patrulea suspect, filmat în magazinul de unde au fost cumpărate uneltele folosite la spargere, este în continuare căutat, el putând deține cheia întregului jaf. Nici dubița neagră folosită în timpul operațiunii nu a fost găsită.
Indivizii arestați nu le-au spus ce au făcut cu tezaurul românesc. S-ar putea să fie ascuns undeva, dar marea temere este să nu cumva să fi fost topit
Cum au fost prinși suspecții jafului din Olanda
Cei trei indivizi au fost săltați de polițiști olandezi în timpul unor descinderi fulger în mai multe locuințe din nordul regatului. Anchetatorii au ajuns la ei după ce au vizionat imagini de pe mai multe camere de supraveghere și în urma ponturilor primite de la oameni.
Presa din regat scrie că doi dintre suspecți, soț și soție, părinții a doi copii mici, au fost ridicați dintr-o locuință socială dintr-o localitate învecinată cu orașul de unde a fost furată mașina. „Facem precizarea că niciunul dintre cei trei nu este român.”
Anchetatorii aveau un vizor și un român, pe bărbatul care înainte cu câteva zile de jaf se plimba cu o geantă pe umăr prin muzeu.
A fost audiat, dar n-are nicio legătură cu furtul coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice din aur. Ofițerii din regatul Țărilor de jos mai caută un suspect, al patrulea, și fac apel la populație ca să îl captureze.
O cameră de supraveghere l-a filmat într-un magazin de bricolaj, nu departe de muzeu. Se pare că ar fi cel care a cumpărat de acolo cele două baroase și ranga folosite la spargere. S-ar putea ca amprentele tâlharilor să fi fost descoperite pe unelte la expertiză.