Tragedie fără margini în Botoșani, duminică, 2 februarie!
Tiberiu, un tânăr în vârstă de doar 22 de ani din comuna Hilișeu Horia, și-a găsit sfârșitul într-un mod cumplit, chiar în timp ce se afla la o petrecere în propria casă! Băiatul a murit electrocutat în fața părinților lui, în timp ce încerca să întindă un cablu pentru a lumina zona în care el și familia urmau să facă un grătar, după ce a atins un cablu neizolat.
Tiberiu a murit sub privirile neputincioase ale familiei, chiar în curtea casei
În momentul tragediei, Tiberiu se afla lângă frații săi, în curtea casei, iar când familia și-a dat seama ce se întâmplă, a sunat imediat la numărul de urgență 112. Un echipaj medical a ajuns imediat la locul incidentului și cu toate că au încercat minute în șir să îl resuciteze pe băiat, aceștia au constatat în cele din urmă decesul.
La scurt timp de la moartea băiatului de 22 de ani, primarul comunei Hilișeu Horia a vorbit despre Tiberiu, care era un tânăr respectuos și mereu dornic să-i ajute pe cei din jur. Familia va primi din partea primăriei un ajutor financiar pentru organizarea înmormântării.
„Familia își vedea de treabă, erau oameni de bază în toate activitățile sociale. E greu să mai găsești astăzi pe cineva care să taie un lemn pentru o bătrână sau să ducă o cană de apă. Ei ajutau la curățarea livezilor, munceau ca zilieri, se implicau mereu. Tiberiu era un băiat voinic, ascultător. Veneau des la biserică.”, a declarat Ioan Butnaru, primarul comunei Hilișeu Horia, scrie botoșaninews.ro.
Mesajele dureroase apărute pe rețelele de socializare după moartea lui Tiberiu
Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Tiberiu au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, șocați de cele întâmplate cu tânărul de 22 de ani.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Tânăr…familia distrusă. Mângâiere și putere familiei”;
„Îngerul meu, te voi păstra mereu în inima mea”
„Sincere condoleanțe familiei! Un copil cu atât de bun simț!”
„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Păcat…sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, sunt doar câteva dintre mesajele apărute pe rețelele de socializare după moartea fulgerătoare a lui Tiberiu.