Jurnalista Monica Găicean a murit fulgerător, iar colegii de la Special Arad au scris un mesaj emoţionant de condoleanţe.
„În urmă cu exact 20 de ani, mulți dintre noi eram colegii tăi, Monica Găicean, la ziarul Agenda Zilei. Au fost începuturile tale în jurnalism, o meserie pe care ai îndrăgit-o atât de mult dar după câțiva ani de presă ai ales o altă cale.
Erai cea mai tânără dintre noi, dar și cea mai entuziastă. Însuflețeai încăperea atunci când intrai debordând de energie și nu exista un subiect la care tu să nu sari și să exclami: „Vreau să mă ocup eu de el!”
Erai dedicată și doreai să-ți urmezi visul. Nu ne-am fi gândit niciodată că astăzi vom scrie despre tine la trecut. După câțiva ani de jurnalism ai ales să intri în lumea imobiliarelor și, ca și în presă, te-ai dedicat cu totul și în acest domeniu.
Zâmbetul tău, energia ta, dar și corectitudinea pe care ai moștenit-o de acasă au fost mereu „arme” cu care i-ai convins tot timpul pe cei din jur.
În ultimii ani ne-am întâlnit destul de des, prin tot felul de locuri, Aradul fiind atât de mic. Tu erai aceiași, iar anii care au trecut peste noi nu te-au schimbat deloc. Aceiași frumusețe exterioară și interioară, același zâmbet, și mereu câte o poveste amuzantă.
Astăzi, însă, chiar s-a așternut liniștea atunci când am aflat că nu mai ești, că în weekendul care a trecut, în loc să ieși în oraș, ai părăsit această lume. Te-ai retras în liniște și ai plecat atât de discret, atât de tânără…
Monica Găicean, vei rămâne pentru noi toți care te-am cunoscut o colegă minunată, un om dedicat și sufletist, un om care ai visat și ai trăit frumos. Drum lin printre îngeri, Moni!”, scrie redacţia Special Arad.