Bianca a decedat într-un tragic accident rutier, duminică seara, pe DN 25, între Piscu și Vames. Ea era asistentă medicală a Spitalului Județean Galați. În mașină se mai afla un tânăr de 27 de ani.
O tânără, în vârstă de 25 de ani, a avut parte de un sfârșit cumplit. Bianca era asistentă medicală de la Spitalul Județean „Sf. Apostol Andrei” Galați. Ea a ieșit la o plimbare cu mașina, duminică seara, alături de un tânăr care nu a suferit leziuni în urma impactului.
Tânăra s-a răsturnat cu mașina pe DN25. Șoferița a pierdut controlul volanului, mașina răsturnându-se în afara carosabilului. Bianca a fost aruncată în afara autoturismului și prinsă sub cupola vehiculului.
Alături de Bianca, în mașină pe scaunul din dreapta față se afla și un tânăr de 27 de ani. Din fericire, el nu a suferit răni grave.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați a rezultat faptul că o tânără de 25 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe drumul mai sus menționat, în zona km 45, ar fi pierdut controlul direcției de mers,
a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, iar conducătoarea auto a fost aruncată în exterior și prinsă sub cupola autovehiculului.”, au transmis oamenii legii.
Ce au transmis autoritățile
În timpul accidentului rutier, în mașină se mai afla un bărbat, pasager pe bancheta față-dreapta, care nu a suferit leziuni.
Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Galați a acordat primul ajutor victimei și a efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul”, a anunțat IPJ Galați.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
După aflarea veștii că Bianca a murit, colegii și cunoscuții tinerei de 25 de ani au transmis mesaje de condoleanțe familiei.
„Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace! S-a ridicat la ceruri un suflet frumos”, ”Dumnezeu sa te odihnească în pace, Bianca…Multă putere familiei sa treacă peste acest cumplit eveniment..”, ”Colega noastră, Dumnezeu sa te odihnească in pace!!!”.
„Mă uitam la chipul tău dintr-o fotografie postată de cineva și îmi păreai cunoscută și nu știam de unde…Apoi mi-am amintit… Erai de gardă cu o seară înainte să nasc, anul trecut în aprilie, ai venit și mi-ai luat tensiunea și am ascultat împreună bătăile inimii fetiței mele, îmi amintesc că mi-ai spus: ,,pare entuziasmată că vă veți cunoaște!”. Tot tu mi-ai făcut și câteva injecții, mi-ai spus că ai mai venit odată, dar dormeam atât de profund încât nu voiai să mă trezești…
Te admiram cât de drăguță și cât de frumoasă ești…
Îmi pare tare rău…
Dumnezeu să îți ofere liniște și mângâiere…
Păcat…”, a scris o fostă pacientă.