Începe Săptămâna Mare 2023, perioadă în care credincioșii se pregătesc pentru Învierea Domnului. Sunt anumite zile în care nu se spală și nu se fac alte treburi.
Când nu trebuie să speli în Săptămâna Mare 2023
Mulți credincioși se întreabă când se pot face treburi casnice în Săptămâna Patimilor, din moment ce în această perioadă au loc pregătirile pentru Paște.
Luni, prima zi din Săptămâna Mare, este destinată curățeniei de Paște. Este ziua în care totul trebuie să fie scos la aerisit și în care se pot spăla și călca rufe. Totodată, se pot face și reparațiile necesare prin casă. Hainele trebuie scoase la aerisit în această zi.
Rufele se pot spăla și în Marțea Mare. Gospodinelor le este permis să măture, să aspire și să spele geamurile. Această zi se mai numește și Marțea Seacă, dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor.
Acesta a fost momentul în care Iisus Hristos a spus înainte că marele Templu urmează să fie distrus, dar și propriile patimi, cu trei zile înainte de fi judecat. În această zi, credincioșii sunt sfătuiți la priveghere pentru a fi pregătiți să-L întâmpine pe Mântuitorul Iisus Hristos.
În Miercurea Mare, credincioșii trebuie să știe că nu se spală rufe. În schimb, au voie săpat, curățat pomi și semănat, iar la finalul zilei toți membrii familiei trebuie să ajute la treburile gospodărești. Miercurea din Săptămâna Patimilor este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariseilor, pentru treizeci de arginți.
În Joia Mare, tradiția spune că se vopsesc ouăle, iar cei care fac acest lucru sunt feriți de boli și necazuri. Se spune că ouăle vopsite în această zi vor fi bune tot anul.
Până în această zi, femeile trebuie să termine torsul din furcă, pentru a nu fi pedepsite de Joimăriță, o femeie fioroasă, despre care se spune că le pedepsea pe cele leneșe pe tot parcursul anului.
Se poate spăla în Vinerea Mare?
În Vinerea Mare se spune că este păcat să speli rufe. În această zi, care se numește și Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor omenirii. Mai mult, în Vinerea Mare este bine să se țină post negru.
Totodată, în această zi nu este bine să faci alte treburi casnice. Nu se vopsesc ouă, iar care nu le-au vopsit joi trebuie să știe că pot face acest lucru în Sâmbăta Mare.
În sâmbăta de dinainte de Învierea Domnului, gospodinele pregătesc majoritatea preparatelor de Paște. Este ziua în care trebuie să termine curățenia și să pregătească hainele noi pentru cele trei zile de sărbătoare. Seara, la biserici are loc Slujba de Înviere.