Autor: Petrut Alex
Alex Petrut este in prezent este redactor al publicației Mgnews.ro.de 2 ani. Mihai are 31 de ani și e absolvent a Facultății de Stiinte Aplicate. Îi plac foarte mult filmele si cărțile sci-fi/horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membru fondator a „Teatrului Gimly".
Apare în presă un anunţ pentru un post de secretara. Acolo, patronul o întreabă: – Poţi să îmi spui, te rog, cât fac 7 înmulţit cu 3? Se gândeşte şi răspunde:– 22! Apoi, pleacă blestemându-şi zilele că nu a luat un calculator cu el. După două săptămâni este chemată şi i se spune: – Felicitări, ai fost angajată! – Ştiţi, am calculat acasă cu calculatorul şi răspunsul meu era greşit! De ce m-aţi angajat? – Răspunsul tău a fost cel mai apropiat de realitate. Este un banc tratati-l ca atare! Bonus Mai Ioane, zise nevasta-sa Maria, tu stii care e…
Un fost condamnat la închisoare care și-a executat pedeapsa la Penitenciarul Rahova a relatat, în urmă cu ceva timp, în premieră, despre unul dintre subiectele taboo ale României. Este vorba despre întreținerea raporturilor sexuale în timpul detenției. Petre Negreanu, în vârstă de 70 de ani, a declarat faptul că femeile care sunt la penitenciarul Rahova pun la dispoziție adevărate show-uri erotice, de la fereastră, indivizilor din clădirea alăturată în schimbul unor bancnote. Așadar, femeile se dezbrăcau în fața ferestrei. Având în vedere astfel de gesturi, se iscau relații la distanță. Conform declarației lui Petre, acest tip de relație făcut la…
O gramada de ani a fost vedeta stirilor de sport de la ProTV! Raluca Arvat s-a retras insa de la pupitrul acestora in urma cu trei ani, dupa o ultima perioada in care a fost una dintre cele mai indragite vedete ale postului din Pache Protopopescu. Ce face acum si cum arata prima femeie de la o televiziune care a prezentat stiri de sport? Raluca lucreaza la televiziunea nationala, are un look nou si poarta ochelari de vedere! Raluca Arvat a reusit sa-si impuna semnatura proprie inclusiv in privinta stilului vestimentar, stirista fiind usor de recunoscut in peisajul media de…
Nu mai este un secret ca romanii uita, de multe ori, de unde pleaca. Dovada o face de aceasta data o romanca, intoarsa de la munca din Italia, care s-a prefacut ca a uitat limba materna. Raspunsul pe care l-a primit la o alimentara din Vaslui a facut-o sa intre in pamant de rusine. Dupa ”modelul” deja celebru Florin Raduciou, fostul mare fotbalist care dupa cateva luni de stat in Italia a ”uitat” limba romana, iata ca se intampla acum si la alte case. Este vorba despre un dialog surprins intre doua femei din Vaslui, una dintre ele abia intoarsa…
Bancul acestei seri aduce în prim plan o femeie tânără, văduvă, care vizitând mormântul soțui ei este abodardată de un străin care o văzuse de mai multe ori acolo. Sună cam așa: „O femeie tânăra, văduva, venea în fiecare săptămâna la mormântul soțului sau pentru a uda florile. Apoi, de fiecare dată, se retrăgea cu spatele. Un tânăr care o urmarea de mult timp îi spune: – Văd că i-ați purtat un deosebit respect defunctului dumneavoastră soț. Am văzut că nu-i întoarceți spatele când plecați, foarte frumos! – Eh, domnule, soțul meu mereu îmi spunea că am un fund…
Și când crezi că le-ai auzit pe toate, tot te mai surprinde ceva. Un bărbat din Iași trăiește de tânăr cu două surori cu care are nu mai puțin de 15 copii. Povestea lor a ajuns în opinia publică în urmă cu 12 ani, când relația dintre cei trei era încă la început, dar în timp, lucrurile au luat o turnură neașteptată. George Chirilă are 15 copii cu două surori Modul în care a ales bărbatul să-și trăiască viața a șocat o țară întreagă. El a povestit că mai întâi a cunoscut-o pe Mariana, iar apoi a văzut-o și pe…
Cine e și cum arată presupusul logodnic al Danei Budeanu. Creatoarea de modă își ține relația departe de ochii curioșilor După ce toată presa a zvonit că Dana Budeanu s-ar fi logodit, după ce ce creatoarea de modă a postat o poză cu ceea ce părea să fie un inel de logodnă, în prezent atenția tuturor este îndreptată spre potențialul logodnic al acesteia. Dana Budeanu, în vârstă de 42 de ani, a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu ceea ce părea că este un inel de logodnă, stârnind vâlvă în lumea showbiz-ului. Designerul de modă a publicat…
Sotul gelos isi suna zilnic sotia si o intreba: – Unde esti, draga mea? – Acasa, scumpule! De ce? – Esti sigura?! – DA! – Porneste, te rog, blenderul! Sotia porneste blenderul. Aude barbatul zgomotul, zambeste in sinea lui si inchide. A doua zi sotul gelos suna din nou. – Unde esti, draga mea? – Acasa, scumpule! S-a intamplat ceva? – Nu s-a intamplat nimic. Sigur esti acasa?! – Sigur ca sunt acasa! – Atunci, porneste, te rog, blenderul! Sotia porneste blenderul. Aude barbatul zgomotul, zambeste in sinea lui si inchide. Dupa o saptamana in care tot aude blenderul, indiferent…
Un barbat din Brazilia, care a ramas vaduv, a facut un gest emotionant de dragul fiicei sale. Acesta i-a cerut sa vina imbracat in femeie la serbarea scolara de Ziua Mamei. Daniel Correa, in varsta de 33 de ani, a impresionat pe toata lumea cu gestul sau. Barbatul din Brazilia a ramas vaduv in urma cu doi ani, atunci cand partenera sa de viata, Stella Noleto, a incetat din viata in urma unor complicatii provocate de boala Lupus. De Ziua Mamei, barbatul din localitatea Goiania i-a indeplinit cea mai mare dorinta fiicei sale, Luna, in varsta de cinci ani. Aceasta l-a rugat sa vina imbracat ca mama ei la serbarea organizata la scoala…
Puiu Englezu a devenit celebru acum câţiva ani, atunci când a apărut la o nuntă de la Timișoara unde cântă Nicolae Guta cu o cravată făcută din zale de aur. De altfel, unul dintre cei mai bogaţi rromi din ţară şi-a pus aur peste tot, mai ales în vila sa din Hunedoara, acolo unde până şi mobilierul este suflat în aur. Puiu Englezu a început construcţia vilei din Hunedoara acum câţiva ani, dar nu s-a grăbit să o termine, pentru că a vrut să aibă parte de cele mai bune materiale şi finisaje. Mai întâi, el s-a ocupat de interior,…