Multe sunt ritualurile de înmormântare şi de pomenire respectate de români de-a lungul secolelor, însă fostul preot Daniel Balaş susţine că aceste ritualuri făcute după moartea cuiva nu-i ajută cu absolut nimic sufletul.
Daniel Balaş spune despre parastase că sunt strict expresia falei şi că nu ajută cu absolut nimic răposatul. Fostul preot le recomandă creştinilor să aibă grijă de oamenii dragi atât timp cât sunt în viaţă, să le facă daruri şi alte mici bucurii, astfel încât să se bucure pe lumea aceasta. Ce se dă de sufletul celui răposat nu îi este de niciun folos acestuia, este strict pentru laudă, spune părintele într-un clip postat pe contul personal de Facebook.
Fostul preot Daniel Balaş desfiinţează celebrele parastase: „E doar fală şi mândrie şi ajută doar la şmecherie”
Într-un nou clip postat pe reţelele sociale, fostul preot relatează o întâmplare de pe vremea când era paroh în localitatea constănţeană Ivrinezu Mic. Acesta a fost chemat la un parastas în care rudele celui decedat investiseră o mică avere.„Am ajuns la cimitir, am crezut că e nuntă: cearşaf alb pe mormânt, lumânări d-alea groase de ceară curată, podoabe, crucea împodobită cu zorzoane, zorzonele, lume multă pe la mormânt. Mi-am făcut acolo slujba parastasului, circ, vin spumant, am dat cu vinul ăla pe mormânt, îmi lăsase gura apă.
M-am dus acasă, în faţa porţii nişte boschetari rupţi de beţi: ‘Părinte, ai cam întârziat, dacă mai stăteai mult, cred că muream de foame’. Zic: ‘Ei, aşa sunteţi morţi de beţi. N-are nimic, staţi aici la uşă că vine eu şi vă aduc de mâncare, dacă e vă şi mestec’.
Am intrat în curte, mese peste mese, un meniu de nici restaurantele de lux nu au. Sfinţesc mâncarea că altfel ţi se duce pe beregata ailaltă mâncarea dacă nu o sfinţeşte popa. Apoi mă bagă baba în casă că are mobilă de sfinţit: ‘Dau mobila asta de pomană, părinte, pentru sufletul lui, costumele astea noi le dau de pomană la băieţii ăia de afară’. Zic: ‘La boschetarii ăia de la poartă?’. ‘Ei, părinte, sunt şi ei amărâţi’.
Le-am dat cu tămâie, cu busuioc, ca să le meargă bine la boschetari, cred că ei erau fericiţi cu o damigeană de vin nu cu costumele scumpe de la babă.
Şi-mi întinde baba un prosop frumos, cred că avea şi fir de aur în el: ‘Părinte, luaţi de-aici, deşi nu prea meritaţi, îs cam supărată pe dumneavoastră că aţi întârziat. Mi-a sărit muştarul. Zic: ‘Ia fii atentă! Pentru ce toată fala asta aici? Pentru cine? Ai avut vreo relaţie bună, l-ai făcut pe moş să se simtă atât de bine cum îi faci pe boschetarii ăştia şi pe toate neamurile? Cred că moşu’ nu a văzut restaurant toată viaţa lui, dar ai fi fost în stare să faci parastasul la cel mai şmecher restaurant din Constanţa. Toate astea pentru cine?
E doar fală şi mândrie. Astea nu ajută decât la şmecherie. Doar la români vezi, să te lauzi că ai dat tu mobilă, că ai dat haine. Că văd că chemi toată lumea ca să vadă ce mobilă dai tu. Te plimbi cu costumele astea de 20 de minute pe-afară. Moşu’ a văzut haine noi cât timp a stat la matale în casă? Cât timp aţi fost împreună, i-ai cumpărat un costum din pensie, să se strângă toţi copiii, i-ai făcut vreo zi onomastică în toţi anii cât a trăit pe pământul ăsta cu toate neamurile? Că văd că toţi s-au îngrămădit acum la masă. Sunt şi nepoţi, şi nepoţei. Şi ăia care l-au înjurat în sat, şi ăia care l-au bârfit, că au venit toţi la păpică acum. Stai liniştită că nu te iubeşte nimeni, iar matale eşti fericită că ai fală’.
Părinte, îmi stă inima’. ‘De mândrie nu îţi mai stă inima. L-aţi înjurat toată viaţa, l-aţi băgat în pământ. Spune-mi şi mie, l-ai dus în vreo vacanţă? Ţi-ai permis toată viaţa, împreună cu copiii şi cu nepoţii, să-i luaţi, să-i faceţi ceva să fie fericit şi bucuros? Daţi acuma să vă ştie tot mapamondul’.
Şi între timp am pus mâna pe o sticlă de vin de pe masă. Şi întreb: ‘Nepoţii şi copiii, care sunteţi aici?’ Şi un nepot de-acolo de la uşă zice: ‘Eu sunt nepot’. ‘Băi, ia fii atent: I-ai luat vreun vin lu tac-tu mare de când eşti tu mic până acum, când ai venit pe la el, de ziua lui sau să-i dai un vin la oraş să se simtă bine?’
‘Nu’. ‘A, dar acum daţi la boschetarii ăia de afară. Ia uite neamurile. Aţi venit, mă, să-i uraţi la mulţi ani cât timp a trăit, că văd că acum la cimitir plângeţi toţi să nu zică baba asta ceva?’ Niciunul nu mai zicea nimic în casă, m-au văzut aşa, zic taci din gură că iese cu bătaie.
Am ieşit afară, zic taci din gură că îi iau pe mâncăii ăştia care au venit toţi aici cu ‘Dumnezeu să-l ierte’.
Zic: ‘Alo, ce faceţi aici?’ ‘Ce să facem, părinte, şi noi la masă’. ‘A, şi voi la masă. Dar, zic, cât timp a trăit nea Niculiţă aţi venit p-aici să-i uraţi La mulţi ani, aţi venit să-i aduceţi un tort, l-aţi chemat la masă, că poate v-o fi ajutat şi el?’ O linişte totală în curte, nu se mai auzea musca. Şi-aşa aş striga în gura mare pe la toate parastasele„, povesteşte revoltat fostul preot Daniel Balaş.
Singurele două lucruri pe care le poţi face pentru sufletele celor adormiţi
Parastasele şi pomenile nu le sunt de niciun ajutor celor răposaţi, susţine fotul preot Daniel Balaş. Dacă sufletele acestora au ajuns în iad, aceste ritualuri specifice poporului român nu le vor ajuta sub nicio formă să iasă din iad. Există, însă, două lucruri care pot fi făcute de către cei vii pentru ca cei morţi să se odihnească în pace: comuniunea permanentă cu cel răposat şi cerutul iertării.
„Văd pe la oraşe parastase mai ceva ca nunţile: prosoape scumpe, bani grei la preoţi şi la dascăli, bani la restaurante, iar cel al familiei n-a văzut o cină o dată la o tavernă sau la un colţ de stradă, d-apăi la un restaurant. N-a văzut o vacanţă în viaţa lui, dar un parastas din ăsta te costă 100 milioane. Toţi aţi pus mână de la mână să-i faceţi sufletul fericit.
Chiar i-am întrebat pe cei ai casei: ‘Pentru ce aţi făcut parastasul ăsta?’ Se trezeşte fata sau nepoata: ‘Păi, pentru sufletul lui, părinte, că dacă a ajuns în iad’. ‘Aha, şi credeţi că l-a scos baba cu covrigelul şi cu colăcelul cu care a venit la biserică şi cu coliviţa. Credeţi că L-a impresionat pe Dumnezeu, mamă ce colivă bună, du-te repede la nea Niculai şi scoate-l din iad, aoleu ce colivă, hai chemaţi toţi îngerii facem ospăţ mare aici’.
Păi, dacă ar fi aşa, am trage toţi pe viaţa asta în ultimul hal, am face toate ordinăriile de pe pământ şi-am lăsa cu limbă de foc ca după ce murim să vină să ne facă parastas, să ne scoată din iad. Nu-i nimic, stăm acolo un an, doi, n-are nimic, aici am stat 70-80 am făcut numai nenorociri şi acolo stăm o lună, două, trei, poate ne scoate în primul an de parastas, poate în al doilea, la al şaptelea an sigur o să ne scoată. Îl impresionăm pe Dumnezeu, sunăm nepoţi, bă, vezi să mă pomeneşti, mă treci la morţi acolo.
E dureros ce se întâmplă. Cât îi avem lângă noi nu dăm niciun ban pentru ei, nu-i trimitem la piscină, nu-i trimitem la resorturi să se relaxeze, nu-i trimitem în vacanţe, nu le luăm o haină curată, nu-i scoatem la o cină la un restaurant, nu-i luăm acasă că sunt bătrâni şi miros, dar când mor chemăm toate neamurile, şi alea care i-au înjurat, şi alea care i-au vorbit. Să se simtă bine ca să nu râdă lumea de noi.
Dacă nu aveţi grijă de suflete cât încă sunt între voi, degeaba mai faceţi circul de pe lume după aia.
Cea mai bună pomenire pe care o putem face cu cel care a părăsit corpul este să fim într-o comuniune permanentă cu el. Tată, vino, te rog, şi ajută-mă să rezolv problemele din familie că tu le cunoşti mai bine. Tu-ţi ştii părinţii tăi, ştii bunicii mei, ştii cu ce traume au venit şi ei. Te rog, ajută-mă, şi haide să oprim păcatul acesta care nu ne dă pace şi nu ne dă linişte în neam.
Staţi cu pomelnice şi scrieţi patru Ioni acolo, da voi aveţi şase în neam, dar cu doi nu vă-nţelegeţi bine şi pe ăia nu i-aţi trecut. Nu ştiu cum îi desparte Dumnezeu şi-i alege acolo în ceruri. ‘Pe care Ion îl scoatem din iad?’ ‘Păi, nu ştiu, vezi care răspunde la numele de Ionică Bosulică’.
O altă pomenire pe care o puteţi face cu cei din neam e aceea că trebuie să vă cereţi iertare că atunci când au avut ei nevoie de voi, aveaţi treabă, n-aveaţi timp, nu v-a interesat.
Pomeniţi numele celor care au făcut parte din viaţa voastră, pomeniţi-le în suflet şi daţi-le iertare că doar aşa veţi ţine legătura cu ei, nu prin colaci aruncaţi la pui şi nici prin colivă dată la găini. Că ştiu foarte bine ce fac femeile de la lumânări cu coliva care rămâne la biserică”, povesteşte părintele Balaş.
