Războiul ruso-ucrainean a generat temeri că serviciul militar obligatoriu va fi reintrodus în România, mai ales că unele țări NATO, în general est-europene, au luat măsuri prin care să se asigure că au la dispoziție o armată mai extinsă numeric. Cu toate acestea, soluția armatei obligatorii nu este tocmai agreată chiar și în condițiile pericolului rus din flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.
Serviciul militar obligatoriu, permis de Constituție
Problema măririi efectivelor este acută și în România, însă autoritățile vor să introducă un serviciu militar voluntar, plătit, cu o durată de până la patru luni, care să formeze un corp instruit de rezerviști. În schimb, nu este luat în calcul serviciul obligatoriu.
„Am spus şi repet: nu se pune această problemă. Armata nu este obligatorie şi, după cum ştiţi, există un proiect referitor la serviciul militarilor voluntari în termen, care va reglementa şi posibilitatea celor care doresc să aibă pregătire militară din diferite motive”, a declarat, duminică, la Digi24, ministrul Apărării Angel Tîlvăr.
Teoretic, reintroducerea armatei obligatorii, care a fost eliminată în 2006, s-ar putea face fără probleme, prin adoptarea unei legi de către Parlament. Constituția include în capitolul „îndatoririle cetățenilor” și un articol, 55, cu privire la apărarea țării:
„(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
(3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.”
Ponderea țărilor NATO în care serviciul militar este obligatoriu a crescut de la începerea războiului din Ucraina și Rusia, însă nu se poate vorbi de o tendință clară în acest sens. Ponderea a crescut întrucât au devenit membre două țări care aveau dinainte armata obligatorie, anume Finlanda și Suedia. Până acum acestea au fost neutre, iar țările care au acest statut tind să-și dezvolte armate puternice, cu o proporție importantă a populației care are instruire militară, acesta fiind singurul mijloc de a descuraja invazii din partea unor țări mai puternice.
Singura țară NATO care a reintrodus serviciul militar obligatoriu ca urmare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei este Letonia, începând cu 1 ianuarie 2024. Potrivit unei legi adoptate anul trecut, toți bărbații letoni cu vârste între 18 și 27 de ani, născuți după 1 ianuarie 2004, pot fi încorporați. Astfel, tinerii vor trebui să facă serviciul militar timp de 11 luni, cu posibilitatea de a opta pentru statutul de rezerviști ai Gărzii Naționale în care, timp de 5 ani, să efectueze minim 28 de zile de instrucție pe an. De asemenea, studenții vor trebui să facă un stagiu militar de cel puțin 180 de zile într-o instituție militară de învățământ, la finele căruia să capete statutul de ofițeri în rezervă.
Restul țărilor NATO au sisteme diferite de constituire a armatei naționale. În unele state, precum Marea Britanie și Franța, armata este constituită exclusiv pe bază de voluntariat. În altele, serviciul militar este obligatoriu pentru tinerii bărbați, cum ar fi Estonia și Lituania. Germania este în aceeași situație ca și România: serviciul militar obligatoriu a fost eliminat, dar Constituția dă dreptul reintroducerii sale în caz de nevoie.
Modelul nordic: recruți mulți, soldați puțini
În Statele Unite, Spania sau Portugalia, serviciul militar este teoretic obligatoriu, dar sistemul nu este operațional, fiind aplicat doar în caz de urgență. De exemplu, în SUA armata este de profesioniști, dar se poate recurge la un sistem de încorporare prin tragere la sorți, în caz de nevoie, cum a fost cazul în perioada războiului din Vietnam. În Turcia, armata este obligatorie, dar după numai o lună de instrucție poate fi întreruptă contracost.
O altă categorie este formată din state în care armata este obligatorie, însă doar recrutarea, adică luarea în evidențele militare, este generală. Încorporarea propriu-zisă se face pentru mult mai puțin oameni. De exemplu, Norvegia selectează în mod riguros soldații, iar abilitățile învățate în timpul serviciului militar aduc un prestigiu deosebit foștilor militari, similar unei diplome universitare. Și în Danemarca numărul potențialilor soldați este mai mare decât nevoile armatei, astfel că doar o parte dintre recruți ajung să poarte uniforma militară.
Un sistem asemănător ar fi vrut să adopte și Suedia, care a abolit serviciul militar obligatoriu în 2010. Numai că numărul tinerilor care erau dispuși să facă de bunăvoie serviciul militar s-a dovedit mai mic decât necesarul armatei suedeze astfel că în 2018 armata a devenit din nou obligatorie. Însă încorporarea se face doar până la pragul în care nevoile estimate ale armatei sunt îndeplinite, astfel că nu toți recruții fac armată. Trebuie totuși spus că reintroducerea obligativității a fost luat inclusiv din cauza creșterii agresivității Rusiei, după ce a anexat Crimeea în 2014.
Faptul că doar o parte dintre recruți ajungă să fie încorporați în multe state NATO arată o problemă mai complicată pe care o au armatele moderne. În primul rând, serviciul militar obligatoriu necesită o infrastructură vastă și o cantitate mare de materiale care să suporte menținerea unei armate vaste. În cazul României, multe cazărmi au fost dezafectate din 2006 încoace. În doilea rând, echipamentele militare de astăzi au un grad mare de complexitate, iar utilizarea lor este posibilă doar de către militari care au un minim nivel de competențe tehnice și chiar de capacități intelectuale.
