Doliu la spitalul din Mangalia, după ce directorul medical, Felicia Mărgineanu, s-a stins subit la doar 40 de ani.
Sunt zile de doliu la spitalul din Mangalia, după ce directorul Felicia Mărgineanu s-a stins din viață subit. Vestea că directorul spitalului a murit la doar 40 de ani a cutremurat pe toată lumea. Familia, colegii, prietenii și pacienții acesteia sunt în stare de șoc și nu pot înțelege cum o astfel de tragedie s-a putut întâmpla.
Felicia Mărgineanu a trecut în neființă la vârsta de doar 40 de ani.
Potrivit apropiaților, decesul ar fi survenit în urma unui stop cardiac. Evenimentul tragic a avut loc în acest weekend la Spitalul Mangalia, acolo und era chiar director și medic anestezist. Moartea sa a adus multă suferință în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. Colegii, rudele și pacienții o plâng în aceste momente.
Colectivul Spitalului Municipal Mangalia a transmis un mesaj de-a dreptul emoționant. Reprezentanții unității spitalicești au amintit de profesionalismul și dedicarea cu care își făcea meseria. De asemenea, Felicia Mărgineanu lasă în urma sa o fetiță de doar 11 ani.
„Astăzi (n.r. sâmbătă, 14 decembrie) ne este incredibil de greu să ne luăm rămas-bun de la colega noastră, dr. Mărgineanu Felicia Mariana, medic anestezist desăvârșit, director medical al spitalului nostru și, pentru mulți dintre noi, o prietenă de neprețuit. Plecarea ei fulgerătoare, la doar 40 de ani, ne-a zguduit profund, lăsând în urmă un gol imens în comunitatea noastră medicală și în sufletele celor care au cunoscut-o.
…avea încă atât de multe de oferit! Ne-am bucurat să o cunoaștem, să îi vedem profesionalismul și pasiunea cu care își trăia meseria, să îi simțim blândețea și grija față de toți cei din jur.
A fost un om care a adus alinare nu doar prin priceperea ei ca medic, ci și prin sufletul cald și generos.
În aceste momente de adâncă durere, ne gândim cu compasiune la familia ei, care traversează o pierdere de neimaginat. Le suntem alături cu tot sufletul, rugându-ne să găsească putere și alinare.
Odihnește-te în pace, draga noastră Felicia. Ne vei lipsi enorm, dar amintirea ta va rămâne mereu vie în sufletele noastre ”, a transmis colectivul Spitalului Municipal Mangalia.
Aceasta ea cunoscută în tot județul pentru profesionalismul său, dar și pentru căldura cu care îi trata pe pacienți. Își iubea profesia și făcea totul cu multă dedicare. Tuturor le vine greu să vorbească despre ea la trecut. Tocmai de aceea, mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele de socializare.
„Dumnezeu să o ierte! Condoleanțe! „Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe!”, „Dumnezeu să o odihnească în pace, liniște și lumina la dreapta Sa! Sincere condoleanțe!”, „Sincere condoleanțe familiei și multă putere de a continua drumul vieții! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, „Nu vă vom uita niciodată, veți rămâne etern în sufletul nostru! Un medic profesionist cu suflet nobil,generos și bun s-a ridicat la cer! Drum lin către stele,doamna doctor!”, „Dumezeu sa o ierte! Ma despart cu multă durere de acest suflet cald si bun, îmi va lipsi mult, mult de tot zâmbetul și frumosul ce emana din adâncul sufletului ei! Doar comuniunea cu tine in rugăciune, suflet drag, ne va alina durerea! Condoleanțe sincere familiei!”, sunt doar o parte din comentarii.