Pe 30 decembrie, se sărbătorește Sfânta Muceniță Anisia, o sărbătoare importantă înainte de Revelion. După ce și-a pierdut părinții, Anisia, care era foarte înstărită, a hotărât să împartă toată averea sa celor nevoiași. A ales să trăiască modest, într-o casă simplă, câștigându-și traiul prin munca proprie.
Pe 30 decembrie 2024, în calendarul ortodox, este sărbătorită Sfânta Muceniță Anisia, care s-a născut la Tesalonic, într-o familie nobilă și înstărită. Părinții ei au crescut-o cu mare evlavie și dragoste pentru credința creștină. După ce și-a pierdut părinții, ea s-a dedicat cu totul rugăciunii și meditațiilor spirituale, trăind în casa sa, conform crestinortodox.ro.
Viața Sfintei Mucenițe Anisia
Sfânta Muceniță Anisia s-a născut în orașul Tesalonic, dintr-o familie nobilă și înstărită, care i-a oferit o educație deosebită, bazată pe evlavie și respect față de credința creștină. Părinții ei, oameni cu o mare venerație pentru Dumnezeu, au crescut-o cu multă grijă, dorind ca fiica lor să înțeleagă profund învățăturile creștine și să le aplice în viața de zi cu zi. A fost o tânără cu o inimă curată și cu o credință puternică în Hristos, iar acest lucru s-a reflectat în viața sa întreagă.
După moartea părinților săi, Sfânta Anisia nu s-a lăsat cuprinsă de tristețe sau de dorul lumesc, ci a ales să își dedice viața în întregime lui Dumnezeu. Fără a fi influențată de posibilele tentații ale lumii, a hotărât să trăiască o viață simplă și devotată. Astfel, s-a retras într-o casă modestă, unde s-a consacrat în rugăciune și meditație, îndreptându-și gândurile și acțiunile doar către Dumnezeu. În această perioadă, ea și-a petrecut zilele în cercetarea profundă a învățăturilor creștine și în rugăciuni pentru mântuirea sufletului.
Din iubire pentru Hristos, Sfânta Muceniță Anisia mărturisea cu tărie învățăturile creștine și despre capcanele lumii pământești. Astfel, spunea adesea: „O, cât de mincinoasă este viața tinereții, întru care fie te smintesti, fie smintesti pe alții! Cu cât mai bună este bătrânețea! Iar sufletul meu se umple de tristețe văzând cât trebuie să aștept până ce voi urca la Domnul.” Aceste cuvinte arată o profundă înțelegere a trecerii timpului și o dorință sinceră de a ajunge mai aproape de Dumnezeu, de a duce o viață curată și dedicată credinței.
Pentru că simțea că posesiunile lumești nu erau decât o povară în calea adevăratei împliniri spirituale, Sfânta Anisia a decis să își vândă toate averile și să împartă veniturile celor săraci, ajutându-i pe cei nevoiași. A ales să trăiască din munca mâinilor sale, căutând să fie un exemplu de umilință și dăruire față de semeni. Trăind astfel, fără bogății materiale, dar cu un suflet plin de iubire și compasiune pentru cei din jur, Sfânta Anisia a devenit un model de virtute și de devotament față de Dumnezeu.
În perioada în care Sfânta Muceniță Anisia trăia, împăratul Maximian a emis un decret care permitea uciderea creștinilor, oricând și oriunde ar fi fost găsiți, fără a fi necesară o judecată legală sau o sentință.
Această măsură drastică avea scopul de a eradica credința creștină din imperiu și de a-i pedepsi pe cei care îndrăzneau să mărturisească deschis credința în Hristos. Deși teama și persecuțiile creșteau, Sfânta Anisia nu a cedat și a continuat să mărturisească în fața tuturor că este creștină.
Din cauza curajului său de a mărturisi credința, Sfânta Muceniță a fost arestată și condamnată la moarte. În timp ce se îndrepta spre biserică, în drumul ei, un soldat roman a atacat-o și a ucis-o, devenind astfel o martiră a credinței. Moartea ei a fost o jertfă supremă pentru Hristos, un act de credință și curaj într-o perioadă de mari persecuții pentru creștini.
Moastele Sfintei Mucenițe Anisia au fost păstrate cu mare evlavie și respect la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”, unde sunt venerate până în ziua de azi de credincioși. Viața și martiriul ei rămân un exemplu de devotament și de iubire pentru Dumnezeu, o dovadă a puterii credinței în fața celor mai mari încercări.
Rugăciune către Sfânta Muceniță Anisia
„Atotputernice Doamne Dumnezeule, Parintele Unuia Nascut Fiului Tau, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Cela ce sezi pe scaunul slavei Tale, Caruia Iti slujesc mii de mii de arhangheli si mii de ingeri iti stau inainte, supunandu-se poruncii Tale: scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniile, pe care Te lauda heruvimii si Te maresc serafimii neincetat cantand intreita cantare. Tu pe duhurile care nu se plecau Tie le-ai cufundat in tartarul cel prea adanc si pe balaur, care s-a lipit de darul Tau, l-ai legat cu legaturi nedezlegate si scaunul lui l-ai surpat la pamant si de la slujba cea cereasca l-ai izgonit, lipsindu-l de viata cea fericita, iar cu moartea cea cu defaimare a Crucii ai surpat mandria aceluia.
Tu din sanurile Tale cele fara prihana ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvantul, Care era mai inainte de veci, pe Mantuitorul sufletelor noastre, Cel nascut prin umbrirea Duhului Sfant si din Maria Fecioara, Care printr-Insul ai cautat oaia cea ratacita, ai intarit pe cea neputincioasa si ai vindecat pe cea zdrobita. Pe Tine Te chem, eu smerita si pacatoasa roaba Ta, cu toata inima mea. Tu, Cel ce stii gandurile fiecaruia, focul cel aruncat in lume de Unul Nascut Fiul Tau l-ai aprins in inima mea si scanteia credintei, care este in mine, ai schimbat-o in faclia dragostei.
Vino sa ma mantuiesti pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru ca pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut si de Tine ma lipesc din toata inima mea.
Doamne Dumnezeule, Fiule, primeste rugaciunea mea cea adusa Tie cu inima zdrobita si cu duh de smerenie. Nu ma trece cu vederea pe mine, pentru care, O! Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce si lovit peste obraz; pentru care ai baut otet cu fiere si ai gustat moartea amara si a treia zi ai inviat din morti, Te-ai inaltat la cer si sezi de-a dreapta Tatalui.
Nu ma rușina, nici nu ma lepada din numarul roabelor Tale, ci invredniceste-ma ca o crestina a ma mantui prin semnul Sfintei Tale Cruci. Fa-ma partasa patimilor Tale, savarsind in mine voia Ta, ca sa fiu credincioasa a ma arata fetei Tale. Tu ma pazeste, patrunde cu frica Ta trupul meu, caci de judecatile Tale m-am temut. Inchide ochii mei ca sa nu vada desertaciunea, ci mai bine, ma rog Tie, deschide-i ca sa cunosc minunile din legea Ta, caci spre Tine sunt aruncata din pantecele maicii mele. Tu esti Domnul meu; tatal meu si maica mea m-au parasit, iar Tu, Doamne m-ai primit.
Indrepteaza pasii mei, ca sa nu ma umplu de rusine, eu roaba Ta; fa cu mine semn spre bine si implineste cererea mea, pentru ca inaintea Ta este toata dorirea mea si suspinul meu de la Tine nu s-a tainuit. Iarasi catre Tine ma rog, Dumnezeule Parinte, ajuta-mi ca sa nu se afle prihana in mine, roaba Ta, caci Tie ma aduc punandu-ma pe altarul marturisirii si al smereniei mele, sa fiu primita ca o ardere de tot; astfel sa fie jertfa mea inaintea Ta. Invredniceste-ma a urma Mielului Tau Celui fara prihana, lui Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tine si cu Duhul Sfant, se cuvine slava, cinstea si puterea in veci. Amin.”
