Ari Boulogne, bărbatul care toată viața s-a luptat să demonstreze că Alain Delon e tatăl lui biologic, a fost găsit mort în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Paris. Avea 60 de ani și doi copii.
Fotograful Ari Boulogne a fost găsit decedat în locuința sa din arondismentul 15 al Parisului, într-o „stare avansată de descompunere”, scrie publicația franceză Le Parisien. Partenera sa de viață, o femeie de 58 de ani, a fost reținută de poliție pentru „neasistarea unei persoane aflate în pericol”. Ari Boulogne ar fi suferit de semipareză și ar fi avut nevoie de asistență pentru activitățile obișnuite.
Femeia a spus poliției că l-a descoperit pe Ari decedat când a revenit dintr-o vacanță pe care a petrecut-o cu fiul ei de 21 de ani.
Ari Boulogne este fiul regretatei cântărețe germane Christa Päffgen (Nico), cu care Alain Delon a avut o relație amoroasă la începutul anilor ’60. În 1962, Nico l-a născut pe Christian Aaron (Ari), pe care Alain Delon nu l-a recunoscut niciodată.
Alain Delon: „Nu vei fi niciodată fiul meu”
Într-un interviu acordat în 1986, Ari povestea una dintre puținele întâlniri pe care le-a avut cu Alain Delon. Una care l-a marcat pe viață. Legendarul actor francez a venit să-și viziteze mama bolnavă și l-a invitat în mașina lui, unde i-a spus următoarele:
„Ești amicul meu. Ești amicul meu. Dar îți spun ceva: nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu ești fiul meu. Nu vei fi niciodată fiul meu. Doar m-am culcat cu mama ta o dată”, i-ar fi spus Alain Delon.
Reacția lui Anthony Delon după moartea „fratelui său”, Ari Boulogne
La aflarea veștii morții lui Ari Boulogne, fiul cel mare al lui Alain Delon, actorul Anthony Delon, a transmis un mesaj de condoleanțe. „Odihnește-te în pace, Ari. Un destin tragic. Tristeţe. Un gând în seara asta pentru cei doi copii ai săi”, a scris actorul pe Instagram. Anthony Delon este fiul lui Alain Delon cu singura soție oficială a sa, Nathalie Barthelemy (Delon).
Tristul destin al lui Ari Boulogne, fiul nelegitim al lui Alain Delon
Născut pe 11 august 1962 la Paris, Ari Boulogne a fost dus rapid la New York de către mama sa, Christa Päffgen (Nico), care, la acea vreme, era cântăreață.
Văzându-și cariera în ascensiune, artista și-a dat seama că nu își poate crește singură copilul pe care, spunea ea, l-ar fi făcut cu Alain Delon, cel alături de care a trăit o scurtă poveste dragoste la începutul anilor ’60.
Cum Alain Delon își făcuse o familie împreună cu Nathalie Delon, actorul a refuzat să-l recunoască pe baiat. Așa că Nico o contactează prin poștă pe Edith Boulogne, mama lui Alain Delon. Motivul? Să o ajute ca fiul ei să fie îngrijit de cineva în care are încredere.
Potrivit presei franceze, Edith Boulogne este de acord să aibă grijă de micul Ari Päffgen, pe numele său adevărat. Prin urmare, îl aduce înapoi în Franța și își amenajează locuința situată în Bourg-la-Reine, pentru micuț.
Ari Boulogne a fost adoptat de tatăl vitreg al lui Alain Delon
Prin urmare, Ari Boulogne și-a petrecut întreaga adolescență în Hauts-de-Seine. Și, cu timpul, tânărul a fost atât de îndrăgit de bunica sa, încât a fost adoptat de Paul Boulogne, soțul acesteia. Astfel, Ari a ajuns să ia numele tatălui vitreg al lui Alain Delon, Boulogne. Dar cu cât trecea timpul mai mult, cu atât Ari Boulogne își dorea mai mult să fie recunoscut oficial de tatăl său.
Însă, în ciuda asemănării izbitoare, Delon a refuzat să-l recunoască pe Ari drept fiul său. Așa că Ari merge înainte și începe procesul pentru a fi recunoscut de cel despre care crede că este tatăl său. În plus, îi cere lui Alain Delon să efectueze un test de paternitate, cerere la care actorul nu părea să se aștepte. „A fost informat de un executor judecătoresc, a fost brutal”, a spus avocatul lui Alain Delon. Demersul a murit însă din fașă, pentru că justiția franceză și-a declinat competența din punct de vedere teritorial pentru a judeca cererea de recunoaștere a paternității adresată actorului de presupusul său fiu.
Femeile din viața lui Alain Delon
Alain Delon este cunoscut ca fiind un adevărat Don Juan, cucerind, de-a lungul anilor, multe femei superbe. Printre acestea s-au numărat cele două soţii ale sale, Nathalie Barthélemy şi Rosalie van Breemen, prima sa iubire, actrița Romy Schneider, şi femeia cu care a avut o relaţie timp de 15 ani, Mireille Darc.
Alain Delon, trei copii legitimi și unul din flori
În afară de Ari Boulogne, pe care îl are din relația cu solista Christa Päffgen (Nico), și pe care nu l-a recunoscut niciodată, Alain Delon are trei copii legitimi. Fiul cel mare, Anthony Delon (58 de ani), este actor și antreprenor. Din relația sa cu fotomodelul Rosalie van Breemen îi are pe Anouchka Delon (32 de ani), scriitoare și actriță, și pe Alain Fabien Delon (28 de ani), fotomodel și actor.