La aproape trei ani de la căsătorie, fanii sunt tot mai curioși să afle când vor face pasul spre o familie mai mare.
Speculațiile despre o posibilă sarcină au luat amploare după ce Codruța a publicat o fotografie sugestivă pe rețelele de socializare. În imagine, artista apare alături de soțul ei, care îi ține tandru mâna pe burtică, stârnind curiozitatea fanilor.
Fotografia celor doi a declanșat un val de reacții în rândul fanilor, care au interpretat gestul drept un anunț discret al unei sarcini. Mesajele de felicitare nu au întârziat să apară, iar admiratorii i-au urat Codruței o sarcină ușoară, convinși că vedeta se pregătește să devină mamă.
„Sarcină ușoară/ Felicitări și sarcină ușoară, Codruța!/ Felicitări!!! Sarcina ușoară!!!/ Doi oameni dragi și frumoși! Sarcină ușoară!/ Felicitări și sarcină ușoară”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți la postarea Codruței.
Codruța Filip a reacționat rapid la speculațiile apărute, clarificând situația. Soția lui Valentin Sanfira a infirmat zvonurile și le-a transmis fanilor că nu este însărcinată. Totuși, artista a precizat că, dacă va veni momentul unei asemenea vești, o va împărtăși cu toată lumea.
„Nu sunt însărcinată! Vă anunțăm noi când va fi momentul, stați fără grijă!”, a transmis soția lui Valentin Sanfira, în secțiunea de comentarii.
Valentin Sanfira și Codruța Filip s-au întâlnit acum 7 ani
Valentin Sanfira și Codruța Filip au dezvăluit detalii despre prima lor întâlnire și impresia puternică pe care și-au lăsat-o unul altuia. Cei doi s-au cunoscut în cadrul unei emisiuni, unde au fost invitați pentru a-i face o surpriză Laurei Lavric.
Valentin Sanfira: Am cântat amândoi, eram invitați, acum șase ani.
Codruța Filip: Trebuia să-i facem o surpriză doamnei Laura Lavric, pentru că pe atunci cântam cu fiul dumneaei, iar Valentin, la fel. El a venit cu un compliment, cu 2, 3, un Instagram.
Valentin: S-a lăsat foarte greu, vreau să-ți spun că în emisiune mi-a plăcut mult de ea. Mi-a plăcut energia ei, eu am venit sunt foarte stresat, supărat, atunci filmam la două emisiuni în paralel, iar în momentul în care am ajuns în culise, unde ne schimbam, eram îmbrăcat, îmi puneam doar brâul, am intrat și am făcut cunoștință cu toată lumea. Nu o știam, nu o văzusem niciodată. Eu m-am dus, dar nu o cunoșteam.
Codruța: El a venit, a dat mâna, mi-a povestit ulterior că era să rămână fără permis în drum spre platou.
„A venit, a salutat pe toată lumea și a venit și la mine, că eram și eu lângă. “Bună, sunt Valentin”. Eu: “Bună, sunt Codruța”. Nu știam. Eu eram la facultate. Stăteam în chirie, nu avem televizor, nu aveam nimic, mergeam, îmi făceam emisiunile mele, cântările, la facultate, cursuri, nu știam. După, în platou a venit cu o plăcintă”, a mai spus Codruța Filip, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Recent, Valentin Sanfira și Codruța Filip au stârnit curiozitatea fanilor după ce au postat o fotografie sugestivă pe rețelele de socializare. Imaginea a dat naștere unor speculații, iar admiratorii cuplului au început imediat să își pună întrebări.